Who Am I ? What Am I ?

Ce pot sa spun .. La Multi Ani Radu, care de azi este oficial major .. te iubim .. si tu ne iubesti ( cel putin asa speram ) .. si ma simt atat de ciudat azi .. poate diferenta de varsta ? Poate faptul ca ne vedem mereu numai in scoala? Poate pentru ca suntem doar niste copii .. poate pentru ca ar putea parea absurd pentru tine sa iti petreci timpul cu niste persoane, sa fim seriosi, cu 4 ani mai mici ... poate astea sunt doar in mintea mea, desi nu cred ca sunt eu singura nebuna. Uneori oricat as despica firul asta in patru ajung la aceeasi concluzie : suntem atat de norocoase. Oare suntem chiar asa ciudate ? Oare chiar atat de ciudat este sa iubesti pe cineva atat de mult ? Nu cred .. nu cred! Dar totusi de ce ne-ar iubi el pe noi .. pe noi, ce draguta ma simt, ce draguta par vorbind la plural cand de fapt eu ma gandesc, ca o persoana egoista, numai la mine .. la ce sunt EU pentru ei toti .. la cum ar trebui EU sa gandesc si sa reactionez .. la cat de neinsemnata sunt EU .. Eu, eu, eu .. de ce ma gandesc numai la mine chiar acum ? De ce trebuie sa fiu doar eu cu mine in acest etern de nefiinta si pustietate sufleteasca, cand imi doresc atat de mult un hug ? Sunt oare doar o umbra pentru ei toti ? Sunt doar o alta persoana care ii cunoaste .. Am cu adevarat prieteni ? Exista asa ceva ? Pana acum ceva timp am fost ferm convinsa ca prietenia chiar exista, ca am PRIETENI ... prieteni adevarati .. dar acum mi-au fost resetate toate principiile, toate lucrurile pe care ma bazam, si fara ele sunt doar .. o umbra .. o umbra a unei persoane nesigure si speriate, acoperita de aceasta masca dura a mea. Cuvintele pe care mi-e din ce in ce mai usor sa le modelez, sa le aduc la forma unor gloante , ma ajuta sa imi pastrez fatada .. dar de ce chiar nimeni nu ma cunoaste indeajuns de mult incat sa-si dea seama ? Sa-si dea seama cat de frica imi e de viata .. Amuzant. Mi-e mai frica de viata dacat imi este de moarte. Moartea e linistita, echilibrata .. Viata e mai grea. Sa lupti, sa plangi, sa razi, sa te consumi , sa iti cauti fericirea .. si pentru ce? Pentru a ajunge in acelasi loc in care cu totii ajungem .. cat de banal si cat de sec este sa te gandesti ca daca maine mori, toti vor uita ca ai trait macar .. ca dispari pur si simplu de pe fata pamantului fara sa te mai intorci acolo. Si gata. Asta a fost. Nu toate basmele au final fericit, nu-i asa? Desi uneori toate par atat de frumoase .. ai de unde sa stii cat va dura aceasta fericire ? Pentru ca totul e atat de efemer este pe lumea asta, nimic nu poate dura prea mult .. toate dispar ca nisipul purtat chiar si de cea mai usoara briza .. dar ce faci cand se apropie furtuna ?
De ce ma gandesc la toate astea? De ce nu pot pur si simplu sa ma bucur de aceasta senzatie placuta de fericire fara sa imi pun intrebari din astea ? De ce acum totul pare pictat in tonuri de gri, spre deosebire de privelistea vazuta din prisma ochilor copilei care obisnuiam sa fiu ? Sunt oare aceeasi persoana care eram ? De ce sunt atat de multe lucruri necrale pe lumea asta ? De ce am fost adusi in aceasta lumea, asemanatoare unui lagar psihologic ? De ce nu poate fi totul perfect si de ce trebuie sa tragi de fiecare bucatica de speranta pe care o ai ? Daca Dumnezeu chiar exista .. de ce exista atat de multe persoane care sufera dincolo de limita imaginatiei ?
Si prin toate aceste intrebari pe care mi le pun, se strecoara doua, doua pe care mi le pun din ce in ce mai des ..


Cine sunt eu si ce caut aici ?