Ieri, astazi si maine, iar intre ele inca o viata de trait

Cate lucruri se ascund intre aceste trei timpuri .. o mare de cuvinte, un univers de lacrimi, inca o viata de trait. In ultimul timp fiecare zi devine o alta viata, fiecare ora o alta zi si fiecare minut o alta eternitate... sunt ca o umbra stearsa de viata, nu mai simt nimic cand rad sau cand plang. Nu mai sunt nimic si parca si toti prietenii incep sa simta aceasta goliciune interioara, acest vid surd in care ma afund si eu. Mi-e frica .. Si mi-e dor... Mi-e dor de zilele petrecute stand pur si simplu unii cu altii, mi-e dor de rasul nostru de fiecare data cand auzeam aceeasi faza cu 1 plus un egal trei, si acum as rade daca ar fi cineva sa mi-o mai spuna cum o spunea el. Mi-e dor de timpurile trecute, mi-e dor de ieri , ieri cand eram toti prieteni si cand lumea era mai simpla, totul era definit mai simplu .. Mi-e dor de vechiul Radu .. cel care era vesel si care impartea hug-uri si care era prietenos. Cel care ma facea sa zambesc numai cand afisa acel zambet al lui unic, care il facea sa semene cu un personaj din desenele animate, unul foarte vesel. Atunci cand ma lua in brate dupa ce faceam o tampenie si imi spunea ce copil prostut sunt. Acum s-a schimbat. Acum s-a dat cu capul de viata, si asa cum era de asteptat, se maturizeaza .. dar eu nu pot sa concep asa ceva. Un Radu sec. Asa ceva nu exista. Asa ceva nu apare decat in cosmaruri. Un Radu care e mai mereu nervos sau trist, unul care tace, unul care se misca la fel ca o fantoma printre noi toti, si sunt sigura ca nu sunt singura care a observat asta. E mai mereu rigid sau incordat, nu prea mai vorbeste cu nimeni. Dar el ramane totusi prietenul meu, unul dintre cei mai buni, oricum ar fi, pentru ca il iubesc si pentru ca nu conteaza cat de mult se va schimba, atat timp cat el e multumit de sine si fericit cu cine e, atat timp cat el nu poarta nici un regret eu sunt inevitabil fericita. Continui sa repet aceste cuvinte pentru ca vreau sa intre bine in cap tuturor cat de mult imi dresc sa fie fericit, indiferent de starea mea, vreau ca el sa fie fericit pentru ca merita. Pentru ca are nevoie. Pentru ca asa e el. Asa ar trebui sa fie ..
Traind azi, mi-e dor de ieri si mi-e frica de maine.

Who Am I ? What Am I ?

Ce pot sa spun .. La Multi Ani Radu, care de azi este oficial major .. te iubim .. si tu ne iubesti ( cel putin asa speram ) .. si ma simt atat de ciudat azi .. poate diferenta de varsta ? Poate faptul ca ne vedem mereu numai in scoala? Poate pentru ca suntem doar niste copii .. poate pentru ca ar putea parea absurd pentru tine sa iti petreci timpul cu niste persoane, sa fim seriosi, cu 4 ani mai mici ... poate astea sunt doar in mintea mea, desi nu cred ca sunt eu singura nebuna. Uneori oricat as despica firul asta in patru ajung la aceeasi concluzie : suntem atat de norocoase. Oare suntem chiar asa ciudate ? Oare chiar atat de ciudat este sa iubesti pe cineva atat de mult ? Nu cred .. nu cred! Dar totusi de ce ne-ar iubi el pe noi .. pe noi, ce draguta ma simt, ce draguta par vorbind la plural cand de fapt eu ma gandesc, ca o persoana egoista, numai la mine .. la ce sunt EU pentru ei toti .. la cum ar trebui EU sa gandesc si sa reactionez .. la cat de neinsemnata sunt EU .. Eu, eu, eu .. de ce ma gandesc numai la mine chiar acum ? De ce trebuie sa fiu doar eu cu mine in acest etern de nefiinta si pustietate sufleteasca, cand imi doresc atat de mult un hug ? Sunt oare doar o umbra pentru ei toti ? Sunt doar o alta persoana care ii cunoaste .. Am cu adevarat prieteni ? Exista asa ceva ? Pana acum ceva timp am fost ferm convinsa ca prietenia chiar exista, ca am PRIETENI ... prieteni adevarati .. dar acum mi-au fost resetate toate principiile, toate lucrurile pe care ma bazam, si fara ele sunt doar .. o umbra .. o umbra a unei persoane nesigure si speriate, acoperita de aceasta masca dura a mea. Cuvintele pe care mi-e din ce in ce mai usor sa le modelez, sa le aduc la forma unor gloante , ma ajuta sa imi pastrez fatada .. dar de ce chiar nimeni nu ma cunoaste indeajuns de mult incat sa-si dea seama ? Sa-si dea seama cat de frica imi e de viata .. Amuzant. Mi-e mai frica de viata dacat imi este de moarte. Moartea e linistita, echilibrata .. Viata e mai grea. Sa lupti, sa plangi, sa razi, sa te consumi , sa iti cauti fericirea .. si pentru ce? Pentru a ajunge in acelasi loc in care cu totii ajungem .. cat de banal si cat de sec este sa te gandesti ca daca maine mori, toti vor uita ca ai trait macar .. ca dispari pur si simplu de pe fata pamantului fara sa te mai intorci acolo. Si gata. Asta a fost. Nu toate basmele au final fericit, nu-i asa? Desi uneori toate par atat de frumoase .. ai de unde sa stii cat va dura aceasta fericire ? Pentru ca totul e atat de efemer este pe lumea asta, nimic nu poate dura prea mult .. toate dispar ca nisipul purtat chiar si de cea mai usoara briza .. dar ce faci cand se apropie furtuna ?
De ce ma gandesc la toate astea? De ce nu pot pur si simplu sa ma bucur de aceasta senzatie placuta de fericire fara sa imi pun intrebari din astea ? De ce acum totul pare pictat in tonuri de gri, spre deosebire de privelistea vazuta din prisma ochilor copilei care obisnuiam sa fiu ? Sunt oare aceeasi persoana care eram ? De ce sunt atat de multe lucruri necrale pe lumea asta ? De ce am fost adusi in aceasta lumea, asemanatoare unui lagar psihologic ? De ce nu poate fi totul perfect si de ce trebuie sa tragi de fiecare bucatica de speranta pe care o ai ? Daca Dumnezeu chiar exista .. de ce exista atat de multe persoane care sufera dincolo de limita imaginatiei ?
Si prin toate aceste intrebari pe care mi le pun, se strecoara doua, doua pe care mi le pun din ce in ce mai des ..


Cine sunt eu si ce caut aici ?

CNA Regina Padurii

Draga Blogule..sa`ti fac o scurta descriere a mirobolantei noastre scoli.Incepem cu personajele de baza si perlele lor:
Alberto si ascutitoarea.
Stii ascutitorile de la Mazare? Hai ca trebuie sa le stii. Sunt ca niste rasnite.Tragi de o chestie, infigi creionul si dai la manivela.Intr`o zi de joi, cand noi aveam desen vine Alberto .. cu creioanele neascutite si ii cere lui George o ascutitoare.Respectiv rasnita. Se uita la ea ca la masini straine si incearca sa infiga creionul in ea. FAIL.
Incerc sa-i explic:
-Alberto, tragi de chestia aia si infigi creionul. $
Infige creionul fara sa traga.
-Nu asa, mama, tragi de chestia aia si dupa infigi creionul.
Bun.Executa corect.
-Acum invarti de manivela.
Invarte, dar invers.
-Nu asa, mama, invers.
Intoarce ascutitoarea cu capul in jos si continua sa invarta.
-Nu,dragule, nu asa ca o strici.Invarti invers, nu intorci ascutitoarea invers.
Se uita la ea, apoi la ascutitoare, isi face cruce si sopteste “Doamne fereste”. Intre timp toti ne stricam de ras, bineinteles. Ascute un creion. Doua creioane, trei, patru si cinci.Gata. A terminat. Isi mai face o data cruce si se uita la Ana ( colega lui ):
-Pe vremea mea erau ascutitori d`alea normale : invarti creionu` nu ascutitoarea.
Am zambit si i-am spus cu o voce mai joasa, ca si cum mi-as spune mie, dar destul de tare incat sa auda si el.
-Sau mai simplu : cu cutitu` sau lama. Defapt se gadea ca ascutea cu dintii da` a zis sa taca din gura.

Madalin si automatul de cafea.
Dupa faza cu Alberto, cobor pana la et 1. Madalin si automatul de cafea.Baga banii.Bun. Aparatu` scoate zgomote.Bun. Da` Madalin se gandeste in felul urmator: ceva e gresit. Se apleaca, se uita, bate putin in el, se mai uita si dupaia se intoarce, ridica din umeri si zambeste. In timpul asta cafeaua e gata.Am zambit cat de sarcastic posibil si am plecat.Mai incolo nu stiu..cred ca s-a descurcat el.
Nu mai spun de Alex si batu`. Ei bine, i-am dat lu` Alex un pachet de chibrite. A incercat sa aprinda unu, fara sa observe ca era doar un bat. Si dadea Alex al nostru din bat fara sa se uite.Dupa vreo 10 incercari, i`am spus:
-Mama,vezi ca e bat, nu chibrit.
Ia altul. Se rupe. Mai ia unul. Se arde la mana. Ei, si pentru ca toate se termina, ia un chibrit si`l aprinde ca lumea.
Probabil mai sunt mii de exemple. Eu numai pe astea mi le amintesc acum.

Si cativa profesori:
Profu` de muzica - Asta are o problema la circuite. Ori i s-a stricat banda ori e dat pe repeat ori a facut scurt circuit si in manualu de utilizare nu scrie nimic despre astea.
-Esti nesimtita! Esti nesimtita ! Esti nesimtita. Esti nesimtita. Cum iti permiti? Da` cum iti permiti? Cum iti permiti? CUM ITI PERMITI ?!
Of, of, domn` profesor..
Profu` de desen Am de desenat un sfert de fata de ghips.Este format dintr`o placa de ghips si un sfert de fata facuta tot din ghips.Tehnica e asa:
1.Desenezi placa.
2.Te raportezi la ea ca sa faci fata.
Wka, fata desteapta, a facut mai intai fata. Nici o problema.Profu se uita la mine si spune:
-Fa placa !
Ok.Execut.
-E stramba ! Vezi ca si cum ai vedea prin ghips.Vezi si ce nu vezi !
?!WTF?!
Profa de chimie( a.k.a Pitzi Bau-Bau) care se imbraca ca un semafor stricat astfel incat sa ii observam noi..ahm, sunca?Ah, si paru`! Dumnezeule,paru`! Zici ca`i bagata la 2.20 ! Si femeia s-a vopsit si blonda ! Yack! Cam asa a mers o ora de chimie de semestru` trecut: Prima jumatate de ora:Urla.Bine, ne`am obisnuit cu asta deja.Ora 6:25.Vine o prietena de`a ei (a.k.a Pitzi Jr ). Urla si mai tare ca sa vada prietena ei (fata, la naiba !) ce “cool” e ea. Ei,serios, hai nu pe bune? Stii chimie si esti “cool”? Femeie, la 2 luni dupa ce ai venit in scoala asta habar n-aveai unde e CABINETU` DE CHIMIE ! Dupa ce ca era sa cazi de pe toace cand ti-a sunat telefonu` ( Inna – Hot ) si dupa ce zici ca esti umflata cu pompa mai esti si smechera cu noi!
Profa de italiana – Ah, marea doamna. Are o mare problema cu noi, ca nu stiu ce facem gresit si aia si aia .. ma lasi, femeie ? In afara de faptul ca poarta aceeasi fusta de o luna incoace si are paru vopsit in trei culori ( vorbesc foarte serios , ¾ roscat cu suvite blonde si restul negru ) mai are si pretentia sa ne tinem gurile sa o lasam pe ea sa-si faca treaba. Dar, ah, ea e o doamna .. si noi nu. La naiba. Ce sa spun. Stii ce ( nu ) e ciudat? De fiecare data cand o vada am o viziune : eu, o tigaie si capul ei ... ahhh .. ce placut!
Citez :
Raluca, ai numai vicii! Fumezi, stai cu baieti .. Esti patologica!
Ma oftic de mor ca nu i-am replicat atunci. Ma gandeam sa-i zic : Daca dvs ati trait in pestera si ati facut copii cu canguri, e treaba dvs. Eu imi rezerv dreptul de a sta cu cine vreau . Si pana la urma care e problema ei daca stau cu baieti .. zi mersi ca sunt straight, femeie!
Ei, las’ ca doar o sa-ti creasca si tie odraslele si vezi tu atunci pe dracu’ !
Cred ca deja v-am plictisit cu minunatul liceu de arta din Constanta. Daca e postez si partea aIIa .. mai incolo.

Draga blogule, iata-ma ca revin cu informatii de ultima ora : iubitul si scumpul nostru director, a decis sa ne puna niste mirobolante cravate .. ia ghici ce culoare : MOV ! MOV!!!!! Cat de cretin si de idiot sa dai cravate mov .. in fine, trecand peste acest amanunt coloristic, ne indreptam catre a doua idee a directorului : ecusoane .. astea nu- s asa rele. Acum, habar n-am cum arata, dar avand in vedere bunul gust al cancelariei noastre, putem sa ne asteptam la orice ..

Dar cum eu si Pechinez vedem toate cele bune, peste prostul-gust si peste ideile cretine, am decis sa folosim aceste accesorii in onoarea emo-kidzilor. Ne spanzuram cu cravata si ne taiem venele cu acul de la ecuson, ca doar e cool sa-ti tunzi venele. Iar mai apoi, in amintirea marelui Niculici-Cu-Lipici-Prinde-Mustele-In-Plici, care de Valentine's Day si-a lipit o inimioara cu textul : 'Will you be my Valentine ? ' de partea din fata a dosului si s-a asezat in mijlocul etajului 1 intreband pe toata lumea : Vrei sa fii cu mine de Valentine's Day? Evident, toate am ras atunci si i-am zis ca-si merita porecla de Freak. Revenind, am de gand sa-mi prind ecusonul de parea dreapta a dosului si Pechinez de partea stanga. Cum arta inseamna imaginatie, trebuie sa fim artiste, nu-i asa ?

Insa ar mai fi un zvon : s-ar putea sa le puna si elevilor de liceu. Eu una, abia astept sa-i vad pe kamaRADU si pe SfAnTuL cu cravata. Da Doamne, sa nu ne tortureze numai pe noi, ca sa mor daca nu ii secer pe toti cu ecusonu' ! Pun stapanire pe scoala! HA!

Deci, draga blogule, tot raul spre bine, nu ?

Astept sa vad cu ce idei mai vine feericul nostru director ... ca sa le corup si pe alea.

Asta sunt eu

Imi place. Imi plac multe lucruri. Imi place sa cred ca am un talent. Imi place sa fiu alintata, sa fiu laudata. Sunt ca un catelus. Imi place ca, dupa ce fac ceva bine sa mi se dea un premiu. Mi se pare corect fata de mine. Nu, nu e materialism la mijloc. Imi place sa fiu invartita. Imi plac acadelele mari, rotunde si colorate. Imi place sa stau si sa ma uit la televizor sau sa vegetez in fata calculatorului. Imi place sa ascult muzica, imi place sa stiu versurile fiecarei melodii care se afla in telefon. Imi place sa scriu. Imi place sa citesc ce scriu altii. Imi place sa desenez. Imi place sa traiesc. Imi place sa ma plimb de nebuna pe strazi, seara sau dimineata devreme. Imi plac pisicile mari, blanoase si lenese, care se dau pe langa picioarele mele, ca mai apoi sa sara la mine in brate si sa toarca. Imi place necunoscutul. Imi place sa risc. Imi place sa le spun verde in fata. Imi place arta, ma omor dupa arta. Arta este prectic o bucata din fiinta mea.
Imi plac multe lucruri. Si imi displac de 3 ori mai multe decat cele ce imi plac. Printre care rozul , urasc rozul. Nu imi place Romania. Nu imi plac orele de istorie. Nu imi plac oamenii care nu stiu / vor / pot sa se exprime. Nu imi plac prefacutii. Nici mincinosii. Nici figurantii. Si categoric nu imi plac manelele - care prin absurd sunt catalogate drept muzica.
Nici eu nu imi plac din toatele punctele de vedere. Sunt lenesa, nu cad in extreme, dar nu sunt prea saritoare dimineata, spre exemplu. Mi se ard sigurantele destul de repede, dar nu reactionez urat..nu prea urat, doar urlu putin si dau o palma sau doua, insa nimic mai mult.
Imi plac toti prietenii mei. Nu sunt perfecti, insa eu asa ii vad cand suntem in colectiv, ii gasesc ca pe un grup, fiecare cu calitatile si defectele lui, fiecare il completeaza pe celalalt . Mi se pare exemplul perfect de prietenie. Cea stil puzzle.
Cat despre tot ce ma inconjoara. Aproximativ tot e poluare. Natura e moarta. Oamenii sunt rai. Lumea mea nu e nici pe departe pink & fluffy . Lumea mea e pictata in tonuri de cenusiu si negru. Asta e lumea vazuta din prisma ochilor mei. Rea.
Va rog sa nu intelegeti gresit, nu sunt emo. Nu ii stimez dar nici nu ii urasc , doar ca nu sunt ca ei. Eu vad lumea mea asa cum e fara lacrimi si fara lame, fara ochi umflati si fara haine stil manga de culoare neagra. Nu. Eu sunt doar eu.